Deznadejde

Pe geam lacrimile se preling limpezi si reci. Gandurile mele undeva departe in patura de nori negri planeaza, si nici chiar ele nu stiu incotro se indreapta. Atmosfera e apasatoare, plicticoasa, si simt parca pamantul cum putrezeste. In departare turnul centralei termice-si arunca fumul alb spre cer, facand stratul de nori si mai gros. La caminul de fete luminile se aprind rand pe rand si le vad plimbandu-se prin camere. Undeva, poate chiar printre ele este cea care ma poate elibera. Poate exista cea care are cheia catuselor mele. Si astept dar toate cheile care apar nu sunt pentru catusele mele. Cheia pe care o caut este rara, este din aur si acvamarin. Cheia pe care o caut eu este dorita de multi dar se potriveste la prea putini. Un suras amar apare pe buzele mele, un suras in care sunt adunate lacrimi, durere si singuratate. Noaptea se lasa ca un giulgiu peste un suflet mort. Ma visez in mormant si aud strigat de fata, un glas cunoscut dar care nu-mi aduce nici o imagine in minte. Vorbele mi-au tasnit de pe buze fara sa gandesc:”Acum…….acum e prea tarziu, pamantul ma absoarbe in tacere.”