Au trecut anii

Au trecut anii ca un fum. S-au ridicat si risipit, iar timpul este nemilos. Ma simt batran, mult prea batran pentru jocul asta. Si jocul asta se numeste viata, acea viata in care trebuie sa-mi joc rolul de fericit cu toate. Dar cuvinte ca iubire, familie, viitor nu au nici o insemnatate, le simt seci lipsite de consistenta. Am inceput sa analizez tot din jurul meu in gluma iar acum, ani mai tarziu realizez ca am pierdut. Raspunsurile nu se lasa gasite, nu zac nici in carti nici in filosofie cu atat mai putin in religii sau orice altceva. Atat am vrut sa gasesc, raspunsuri, raspunsuri care poate mi-ar fi adus o alinare in tumultul de ganduri. Dar m-am trezit dupa ani de zile privind pe geam si numarand luminile din departare la 3 dimineata. Somnul vine greu iar cand extenuat reusesc sa adorm, e un somn de cadavru, fara vise, ca o fractiune de secunda, cat ii ia ochiului sa clipeasca si reincepe jocul. M-am saturat sa fiu urmarit de ghinion, m-am saturat de viata, de singuratate de cei care imi zic sa fiu fericit neintelegand framantarile mele. Si poate e mai bine asa, am condamnat superficialitatea si prostia. Dar superficialii si prostii sunt mult mai fericiti se pare. Ei nu au intrebari existentiale. Sunt multumiti cu putinul lor, berea lor, femeia lor. Restul e mult prea complicat si prea extenuant pentru ei. Si pe undeva fac bine, ei vor trai intr-o bula narcotica de fericire, iar eu voi muri incet, doar pentru ca sunt sclavul intrebarii DE CE.