Examen

Examen, senzatii tari, sudori reci ce se preling pe sira spinarii, si inima bate sa-ti sparga pieptul. Fituica pe care ai scris-o cu atata chin in camera ta la ore tarzii si de care ai avut atata grija se contorsioneaza, luand forme ciudate in incercarea de a o ascunde. E un joc de uzura psihologica, cine pe cine pacaleste, cine pe cine prinde pe picior gresit si mereu va exista un prins ca deh orice razboi nu e razboi fara victime.
Profesoara se plimba cu aparenta nepasare, dar suntem constienti ca ochii ei ca doua radare, sunt in alerta. Deja fituica frige, capata o greutate de plumb de fiecare data cand radarele se intorc. Inima sta sa o ia la goana, fara a-i mai pasa de tine de fiecare data cand o vezi ca se apropie.
Plamanii urla turbati dupa o tigara, palmele se umezesc, picsul e strans cu atata forta intre degete ca mai are un pic si se sparge. Acum e momentul, e cu spatele si vorbeste cu un coleg,. Am prins doua propozitii, cateva randuri completate, alte sutimi castigate, si te opresti. Jocul de uzura psihologica reincepe. Pasii ei pe parchet rasuna in linistea de mormant. Toti sunt in asteptarea urmatorului moment de neatentie.
Minutele par ore, aerul parca se lichefiaza, urechile capata o sensibilitate animalica, atente la orice sunet, la orice miscare, si o data cu ele si noi devenim animalici. Capul se apropie de banca in incercarea de a ne camufla de colegul din fata, ne strangem membrele langa noi si pandim.
Dar apar si victimele, un moment de neatentie, radarul a detectat o miscare ciudata in banca din fata mea, se apropie. Rugile se ridica instantaneu din zeci de creiere. A cazut, a clipit cand nu trebuia, usa il inghite. Cuvintele suna ca niste impuscaturi:"Ne vedem in sesiunea de restante." Aceste cuvinte blestemate, cuvinte pe care te rogi sa nu fii tu cel care le aude.
Si totusi se termina, stam toti si inspiram tutun, vorbind, glumind, incercand sa alungam stresul.
A mai trecut un examen, dar stresiunea continua. Vor mai veni si alte examene, si razboiul va continua mereu, vesnicul razboi intre profesor si student, dar mereu victime vor fi doar de partea studentilor.

O alta realitate

Da, o alta realitate, realitatea mea. In fiecare zi intru in contact cu sute de realitati . Cand merg pe strada, cand stau pe o banca in parc, in bar, la facultate, zilnic realitatile se intalnesc se suprapun se leaga dand realitati comune apoi se desprind pentru a da alte si alte realitati.
Poate nici nu exista lumi paralele, poate exista doar omul, paralel in gandire. Pentru fiecare din noi realitate e alta.
Asa percep eu lumea, un furnicar imens de ganduri de simtire de tinte atinse sau neatinse. Si deasupra acestui furnicar e omul, ziditor de realitati.

Demonic

Traim intr-un mediu demonic

Totul se invarte intre venin si narcotic

Pamantul se uda cu sange fratesc

Realitatea nu-i decat un dans dracesc

Se da foc la sincere sentimente

Calcand in picioare suflete de baieti si fete

Se sapa frenetic morminte de ingeri

Peste dealuri se aud dureroase plangeri

Se ridica focuri inalte

Si ruguri mistuie suflete-ncet

Sa ridicam totusi paharul cu sange

E totul un demonic balet

Sa bem si sa spargem pahare

Inchinand pentru zeii cei orbi

Cadeti cu totii in rugare

Caci lumea asta e plina de robi

Mergand cu trenul

Trenul circula lin printr-e muntii cerniti.In compartimentul de clasa a doua stau linistit cu laptopul in brate si ascult muzica. Nu poti face prea multe intr-un compartiment de clasa a doua. Controlorul trece din cinci in cinci minute sa verifice daca a mai urcat cineva si deja devine enervant bine ca de data asta a invatat sa deschida si usa fara sa mai arunce priviri pe geam, stau chiar langa usa si incepe sa ma calce pe draci. Atmosfera e trista plicticoasa si incepe sa ma sece. Locurile din fata mea sunt ocupate de un cuplu ce asculta muzica la acelea-si casti si-si arunca priviri pline de dragoste. La dracu cu toata dragostea asa ca trag si mai bine castile pe urechi si bag un pic de black metal poate asa o sa-mi revin. De la o vreme incoace tot ce tine de romantism ma face sa vreau sa vomit. Totul e doar o impletire de minciuni frumoase.
Facultatea ma asteapta cu acelea-si examene tampite, profesori antipatici si cel mai important betiile crunte in care amesteci orice urma de alcool pe care o gasesti ca sa te impusti in cap cat mai repede. O studentie, o sa-mi lipsesti cu portofelul tau gol, cu foamea ce bate pe la usi si se strecoare intre coaste ca un cutit inrosit, doar ca sa te faca sa deschizi frigiderul a nu stiu cata oara si sa constati ca e gol cu exceptia unei cutii cu margarina, cu sesiunile tarzii de filozofat pe teme diverse si de cele mai multe ori politice intr-o atmosfera densa de fum de tigara, o sa-mi lipsesti studentie cu toate ale tale si cu maruntisuri in general.
Dar asta e viata, castigi ceva pierzi ceva, e ca la loto. Mda eu nu joc la loto, sau poate ca la pocker? Nope nici de asta nu joc. Hmm jocurile de noroc nu sunt chiar specialitatea mea singurul joc de noroc pe care il practic intensiv e cu viata si eu pierd intotdeauna. Asta e viata, o pizda penala pe care se grabesc toti sa o laude si sa o linga. Sunt dezgustat de tot ce ma inconjoara.
Va las acum ma duc sa fumez o tigara palmata in toaleta vagonului, da pentru ca acum si fumatul e interzis in tren manca-i-ar zeul tutunului.

Trecurul afecteaza prezentul

Nici nu stiu cum sa incep sa-mi zugravesc ideea. Stateam linistit la o tigara(cele mai ciudate idei vin se pare fumand) analizandu-mi trecutul si prezentul si mi-a venit ideea ciudata, care a smult din orarul meu zilnic 2 ore de gandire profunda. Se spune ca prezentul afecteaza viitorul dar oare trecutul nu afecteaza prezentul? Oare problemele fiecaruia din prezent nu au radacini in trecut? Eu cred ca da, trecutul nostru e presarat de intamplari care au afectat in felul lor prezentul. Dar cum pot sa vorbesc doar de propria persoana pot sa spun ca multe din intamplarile din trecut mi-au creat probleme in prezent. Ca fiecare om am facut alegerile mele, proaste sau mai putin proaste si vad ca prezentul nu iarta. Pentru fiecare alegere proasta din trecut acum am o problema in prezent. Trecutul afecteaza prezentul, dar daca prezentul afecteaza viitorul atunci logic vorbind e ca trecutul afecteaza viitorul. Poate ma insel judecand asa poate nu oricum va las pe voi sa va mai ganditi la ideea asta.

Romania o gluma proasta

Romania, tara de vis, tara de dor. Da, ador Romania, sunt roman si nu mi-e rusine sa o spun. Dar tara e in paragina, inca un bobarnac si plonjam in abis. Si ce e mai rau e ca nimeni nu vrea sa inteleaga asta. Toti vorbesc de generatia noua, ca vom invata noi si vom ridica romania. Eu nu pot sa le spun decat : "Hai sictir." Si nu o spun din incultura, dar cand vad ca in paturile de conducere e plin de tampiti manelizati de dân dân-i, de oameni fara pic de respect politic, de scandaluri ca la usa cortului, ca mai au un pic si sedinta se transforma in concurs de scuipat viteza, simt un sentiment profund de scarba. Da sunt roman, si sunt mandru de sangele meu, dar se pare ca de fapt nu suntem decat mase de oameni, pe care se testeaza efectul foamei, in timp ce altii degusta sampanie si caviar zambind macabru cand privesc pe fereastra. Sunt scarbit, dezgustat, satul pana in gat, dar peste toate astea traiesc cu speranta ca va fi mai bine. Ciudat asa speram de 18 ani, acum pasim in anul cu numarul 19 si noi inca mai speram. Romani, sunteti tampiti cu totii? Romani, sunteti subjugati prin foame? Se pare ca da, nimeni nu deschide ochii, nimeni nu ridica un pic capul, nimeni nu vrea sa vada. E trist, macabru, strigator la cer, nu e nimic mai mult decat viata noastra. Murim romani, si o data cu noi moare si tarisoara asta pacat de ea. Cu ultimele puteri mai ridic un strigat catre voi:"Treziti-va!..........treziti-va."

oare de ce?

Sunt o persoana religioso-nihilista, nu am cerut asta nu am vrut sa fiu asa si totusi inca ma intreb de ce? Poate simplul gand la posibilitatea ca tot ceea ce am invatat si ideile ce ne sunt bagate in cap de la o varsta frageda pot fi eronate sau poate e doar un alt cult, m-au facut sa spun :,, Vreau sa stiu!,, Dar degeaba, acum ma simt prea obosit sa mai caut raspunsuri, simt ca valtoarea oamenilor din jurul meu ma inghite, ma sfasie hulpav, ma absoarbe si incet incet devin unul dintr-e ei. Sunt singur intr-o lume singura, sunt hulit de toti pentru ca tocmai eu un bob de praf m-am trezit sa pun intrebari despre supremul zeu. Privirile lor reci, tematoare ca si cum eu as aduce distrugerea lumii ma ranesc si totusi ma fac sa ma simt bine. Nu veau decat un raspuns, un semn, o parere, ceva care sa-mi confere siguranta ca ceea ce cred e real, nu un simplu miraj. Dar stiu ca nu am sa primesc asta niciodata. Si astfel ma scufund in lumea umbrelor mele repetant la infinit aceea-si intrebare ce ma macina: ,,De ce?,,